Întâlnirea europeană a Parteneriatului pentru Guvernare Deschisă, 8-9 mai 2014

 

 

Europe Regional Meeting 14

 

În zilele de 8 și 9 mai 2014 are loc, la Dublin, Întâlnirea Regională Europeană, organizată în cadrul Parteneriatului pentru Guvernare Deschisă (Open Government Partnership).

Evenimentul este deschis tuturor delegaților țărilor europene care participă sau care intenționează să participe la Parteneriatul pentru o Guvernare Deschisă, precum și reprezentanților societății civile, organizațiilor non-guvernamentale și ai organizațiilor internaționale, regionale și multilaterale. La eveniment, vor participa și membri ai comunității business și comunității academice, precum și reprezentanți media.

Reuniunea de la Dublin oferă o oportunitate pentru dialogul între participanți, o ocazie ca aceștia să facă schimb de idei despre Planurile de Acțiune OGP și cum pot fi acestea mai relevante, mai ambițioase și orientate spre acțiuni mai concrete. Peste 20 de țări din regiune se află acum în proces de elaborare a noilor angajamente, parte din Planul de Acțiune OGP al fiecărei țări.

Din partea Guvernului României, participă la întâlnire reprezentanți ai Cancelariei Prim-Ministrului, care coordonează și monitorizează implementarea Planului Național de Acțiune în cadrul Parteneriatului pentru o Guvernare Deschisă. Reprezentanții Cancelariei vor susține propunerile de angajamente pentru noul Plan Național de Acțiune al României pentru perioada iulie 2014-iunie 2016.

Evenimentul constă în întâlniri plenare și grupuri de lucru, iar programul acestuia, precum și alte informații utile, este disponibil pe site-ul opengovpartnership.org. Cei interesați au la dispoziție și posibilitatea de a urmări live evenimentul, prin live streaming; pe pagina menționată mai sus găsiți detalii despre cum vă puteți autentifica și vizualiza transmisia.